Ne-ar trebui mai multe zile libere?
Salariaţii din Europa beneficiază de cele mai generoase indemnizaţii pentru concedii din lume, conform datelor comunicate de Mercer. Cu toate acestea, luând în considerare sărbătorile legale, salariaţii din Lituania şi Brazilia au posibilitatea de acces la cele mai multe zile libere.
Datele provin din Regulile globale privind prestaţiile şi angajarea din 2009 ale Mercer, care furnizează date referitoare la practicile şi reglementările de muncă globale. Raportul analizează atât numărul minim legal de zile de concediu pe care societăţile trebuie să le acorde angajaţilor, cât şi numărul de sărbători legale din peste 40 de ţări. Următoarea comparaţie este bazată pe drepturile legale ale unui salariat care lucrează cinci zile pe săptămână şi are o vechime de 10 ani. Toţi salariaţii au dreptul la o indemnizaţie legală pentru concediu, termen care desemnează totalitatea zilelor libere cu plată pe care societăţile trebuie să le acorde în mod legal angajaţilor. Angajaţii din Finlanda, Brazilia şi Franţa au dreptul să primească până la 30 de zile de concediu legal pe an, cei din Lituania, Rusia şi Marea Britanie având dreptul la 28 de zile. Polonia (26) se află imediat în urmă, iar salariaţii din Grecia, Austria, Danemarca, Suedia şi Norvegia au dreptul la 25 de zile de concediu legal. Prin comparaţie, ţările din Asia-Pacific se situează mai jos, salariaţii din Australia, Noua Zeelandă şi Japonia având dreptul la cele mai multe zile libere legale (20), fiind urmaţi de cei din Taiwan (15), Hong Kong şi Singapore (14), India (12) şi China (10). Salariaţii din Canada se numără printre cei cu zilele libere cele mai puţine, având doar 10, iar în Statele Unite, chiar dacă nu există un nivel minim legal, salariaţii beneficiază, de regulă, de 15 zile libere pe an. În afară de zilele de concediu legal, sărbătorile legale pot spori numărul de zile libere ale salariaţilor. Japonia şi India se află în vârful clasamentului global cu 16 sărbători legale pe an, urmate îndeaproape de Cipru, Slovacia şi Coreea de Sud cu 15. Malta şi Spania au 14, iar Portugalia, Austria, Lituania, Slovenia şi Taiwan au câte 13 sărbători legale. Marea Britanie, Australia şi Olanda a cel mai mic număr de sărbători legale (8), urmate de Danemarca, Irlanda, Elveţia, Canada şi România. Sent via BlackBerry from Vodafone Romania